Turism responsabil
Turismul contemporan este un fenomen de masă cu implicaţii gobale sub raport economic, social şi cultural iar evoluţia sa asupra unui teritoriu reprezintă o sursă care participă la dezvoltarea economică şi socială.
Exploatarea şi promovarea celor mai inedite zone turistice se bazează pe îmbinarea tipurilor de turism şi a tuturor activităţilor turistice în contextul expansiunii economice regionale şi locale, însă stabilitatea poate fi afectată dacă singurul scop este câştigul financiar imediat, indiferent de daunele provocate asupra mediului şi colectivităţii.
Riscurile produse în ultima perioadă a modernităţii produc în mod sistematic daune ireversibile. Efectele lor nu sunt instantanee şi foarte rar la vedere, afectând în mod diferenţiat oamenii şi colectivităţile atât spaţial (unele spaţii geografice fiind mai expuse la anumite tipuri de risc decât altele ), cât şi temporal (unele efecte ale acestor acte pot afecta generaţiile de mai târziu).
De aceea, este important să aducem în mintea umană o revoluţie radicală, o revoluţie care nu mai poate accepta vechile norme şi practici. Mai exact, trebuie să ţinem cont că patrimoniul turistic care furnizează oportunităţi de dezvoltare pe mai multe arii, poate fi serios ameninţat. De aceea simţul responsabilităţii trebuie să constituie un segment important în orice activitate turistică.
Termenul de turism responsabil constituie o abordare a viziunii turismului prin care se urmăreşte progresul unei conexiunii simbiotice cu mediul fizic şi social de care depinde şi atingerea idealurilor durabilităţilor.
Practicarea turismului responsabil ar contribui la reducerea efectelor negative din cadrul activităţilor turistice şi trebuie să stimuleze comunitatea locală să conştientizeze că protejarea mediului şi a obiectivelor trebuie realizată întâi în interesul lor, apoi, în plan secund, în interesul turiştilor.
Turismul responsabil încearcă să limiteze efectele negative asupra zonelor respective, asupra colectivităţilor locale şi a populţiei locale a destinaţiei gazdă.
Ana Maria Savu
Comentarii
Niciun comentariu.