Auzim din ce in ce mai des pe canalele media despre „solutii inteligente”, „idei inteligente”, „cum sa investesti inteligent”, „cum sa economisesti inteligent”, „cum sa calatoresti inteligent”, incit aproape ca ajungi sa crezi ca Romania este centrul universului si ca traiesti inconjurat de micuti Dalai Lama, gata sa–ti sara mereu in ajutor si sa–ti ofere cheile Paradisului, cel putin al celui economico–financiar. Atat de multi se inghesuie sa demonstreze ca sunt inteligenti, vorbind despre strategie, proiecte si finantari, incit te intrebi retoric de ce, in aceste conditii, Romania nu atrage mai multi turisti decit Mecca, sau de ce nu are „appeal”–ul unui controversat Tibet. Sa fie oare de vina vorba romaneasca „daca sintem toti domni, apai cine sa mai munceasca?”

Este nu mai putin adevarat ca traim astazi intr–o societate de consum in care reclama este sufletul comertului, si nimic nu se vinde fara o reclama „inteligenta” – de la propria imagine, pina la un produs sau o afacere de anvergura. Dar sa fim pragmatici: fara inteligenta calitatii, calitatea inteligentei are intotdeauna tendinta zero. Si asta pentru ca o reclama trebuie sa fie sustinuta serios de caracteristicile ofertei, altminteri devine o gaselnita de doi bani cu efecte de boomerang, de cele mai multe ori devastatoare.

Dar daca tot se pomeneste asa de des, ce inseamna, de fapt, „inteligent”? Termenul provine din verbul latinesc „intellegere” – „a intelege”. Pe aceasta coordonata, inteligenta (ca intelegere) este argumentabil diferita de a fi „destept” (capabil sa te adaptezi la propriul mediu) sau de a fi „istet” (capabil sa te adaptezi in mod creativ). Inseamna mult mai mult – sa intelegi mediul in care te pozitionezi si sa te adaptezi intr–o masura adecvata si creativa astfel incit sa atingi performanta. Altfel spus, inteligenta reprezinta o punte de legatura intre vorba si fapta; in termeni economici: o punte de la analiza la profitabilitate, destul de rar sau aproape deloc traversata in ultimul timp de turismul romanesc.

Cvasiignorat in plan local, la nivel global fenomenul are numerosi apologeti. Unul dintre cei mai cunoscuti sustinatori ai turismului inteligent este Francesco Frangialli, secretarul general al UN–WTO (OMT – Organizatia Mondiala pentru Turism), care recomanda, drept metoda infailibila de atingere a performantei, „protejarea calitatii destinatiilor prin angajarea directa a oamenilor care traiesc in ele”. Cu alte cuvinte, o apropiere de comunitate si o transformare a comunitatii prin atragerea si stimularea fiecarui membru, in perspectiva in care tendinta predominanta in turismul global este cautarea autenticitatii, iar turistii sint permanent interesati de experiente unice menite sa dea sarea si piperul existentei de fiecare zi.

Poate ca Bucurestiul nu este Paris, osenii sau moldovenii nostri nu seamana cu aborigenii din Australia, iar sarmalele de la noi nu au nimic din „picanteria” caviarului servit cu eleganta in nu mai putin somptuoasele castele elvetiene, dar interesul sporit pentru turism durabil ce deschide larg portile autenticitatii ca produs de tip comunitar ar putea fi un avantaj nesperat pentru Romania. Ca o concluzie generala: autenticitatea nu se rezuma la un singur aspect – identitatea etnico–religioasa –, si nu se raporteaza numai la un singur mediu – cel rural. In turism, ea se refera la dorinta de a experimenta o altfel de viata; la o manifestare a identitatii unei comunitati sau a unei natiuni; la traditii si obiceiuri (autenticitatea fiind o fereastra catre cultura, mostenire, istorie si identitate); la opusul globalizarii si rezultatului acesteia, standardizarea; la descoperirea de teritorii si zone virgine, nealterate de civilizatie; la calatoria pentru plusvaloare si calitatea experientei.

Cautarea autenticitatii reflecta cel mai adesea nevoia de evadare, de gasire a acelui ceva inovativ si diferit care sa–l elibereze de presiunea cotidianului pe turistul adesea incorsetat de spatiul urban. Din ce alt motiv ar vizita Parisul si ar achizitiona produse pret–a–porter un japonez din Tokyo, megalopolis unde sint etalate cele mai chic boutiquri pariziene? Si de ce un american care are zilnic pe masa produse organice s–ar inghesui cu asa foc sa prinda un loc la o ferma din Texas sau din Kentucky unde sa se speteasca rinind la balegar sau impiedicind taurasii? O sa mi se raspunda probabil ca pledoaria aceasta nu are fundament si ca in Romania autenticul e la loc de cinste. Avem pensiuni rurale numeroase, programe variate si o bucatarie de nota 1000. Si totusi, de ce se pling adesea francezii ori italienii sositi pe plaiuri mioritice ori pe faleze insorite? Ba ca nu se inteleg cu bucataria autohtona, ba ca nu ii prea incinta programele, oricit de variate ar fi ele? S–o fi gindit oare cineva inteligent ca pentru a avea „cirlig”, pentru a se vinde bine, autenticitatea trebuie sa corespunda propriilor valori ale turistului? O campanie, oricit ar costa ea, este eficienta de–abia atunci cind vizitatorul se intoarce acasa cu sentimentul ca a experimentat o veritabila schimbare de scenariu, ca a cistigat o intelegere mai buna a locurilor pe care le–a vazut si ca a reusit sa comunice si sa se lege emotional de oamenii locului.

Nu doar autenticitatea, ci si natura autentica a unei destinatii poate fi o resursa inepuizabila pentru inteligenti. Nu trebuie sa inventezi, ci doar sa inovezi, punind intr–o lumina favorabila acele elemente ce pot fi in beneficiul turistului. La Summitul pe probleme de turism din 1999 de la Chamonix, Franta, presedintele META (Asociatia de Turism a Mediteranei), Etienne Pauchant, a subliniat destul de elocvent pozitia autenticitatii in ansamblul turismului durabil, afirmind deschis ca „autenticitatea este sinonima cu turismul bine facut”, altfel spus, cu turismul inteligent.