Destinația turistică Câmpulung Muscel, atractivitate și potențial de dezvoltare
Conform cercetărilor existente asupra motivațiilor de călătorie ale turiștilor, vizitatorii caută în primul rând relaxare și evadare din monotonie, prin explorarea unei noi destinații.
Pornind de la această idee, nu există comunitate care să nu fie interesantă pentru un vizitator prin resursele turistice de care dispune: geografice, istorice sau social-culturale. Toate zonele din România au potențial turistic din diferite motive, acest lucru fiind valabil și pentru Municipiul Câmpulung, cel mai vechi și cel mai bine conservat oraș istoric din Țara Românească, atestat documentar încă din anul 1300 (alte surse menţionează anul 1292, apărând recent ipoteza conform căreia oraşul este, de fapt, atestat documentar din 1215).
Cu o populatie înregistrată în anul 2018 de 35.759 de persoane, și localizat pe o suprafață de 35,59 km2 în partea central-nordică a Munteniei, la poalele Carpaților Meridionali, în nord-estul județului Argeș, orașul Campulung Muscel satisface prin individualitatea sa, acea curiozitate a explorării menționată mai sus, prin bogăția resurselor de care dispune, favorizând diferite tipuri de turism.
Vizitatorii îmbină relaxarea și cunoașterea interactivă prin descoperirea istoriei orașului care stă la baza țării pe care o cunoaștem astăzi. În Câmpulung Muscel este promovat turismul cultural-istoric și cultural-religios, permițând explorarea Patrimoniului orașului, respectiv a 151 de poziții din Lista Monumentelor Istorice, ce au importanță culturală, religioasă, arheologică, arhitecturală și o istorie bogată, dobândite de la Paleolitic, până la Epoca Modernă. Locația a evoluat de la: așezare cu urme de viață în perioada bronzului târziu, la stabilire geto-dacică, la sat, târg, oraş-reşedinţă de scaun a Țării Românești, centru politic şi administrativ al statului, reședintă de județ și apoi Municipiu, urmărind creativitatea și meșteșugurile specifice comunității, precum: sculptura în piatră, încadramentele de la uși și ferestre, ornamentarea lespezilor funerare, realizarea crucilor votive și păstrând tradiţiile și credințele locale. Zonele Argeşului şi Muscelului au fost întotdeauna izvoare de obiceiuri și folclor, cercetările etnografice atribuindu-le peste 500 de obiceiuri de iarnă, neincluzând celelalte anotimpuri. Este o destinație turistică încadrată în una dintre cele mai bine individualizate depresiuni din țară, care facilitează procesul de cunoaștere a istoriei poporului român.
Poziția geografică favorabilă încurajează turismul de tranzit și de week-end, turiștii tranzitând orașul în escapismul față de aglomerația urbană a marilor orașe, către obiective din regiunea Transilvania, prin culoarul Rucăr – Bran, către peisajele naturale din zona masivelor Piatra Craiului, Leaota și a dealurilor care închid depresiunea subcarpatică Câmpulung. Având relieful format din munți cu aspect alpin, dealuri subcarpatice și podișuri piemontane, un climat temperat-continental de dealuri subcarpatice mijlocii și înalte și un topoclimat de depresiune (de adăpost), caracterizat prin temperaturi medii anuale în jur de 8ᵒC, întâlnim aici o vegetație bogată datorită învelișului de sol bine dezvoltat şi variat, cu pășuni și culturi îndeosebi culturile pomicole la nivelul așezărilor, apoi în mediul alpin o zonă forestieră care conservă flora și fauna cu specii de animale rare, precum capra neagră și vulturul pleșuv brun. Turiștii se pot bucura și de trei arii naturale protejate prin Hotărârea nr.18/1994 a Consiliului Judeţean Argeș: Rezervația granitului de la Albești, Rezervația paleontologică a calcarelor de la Albești, Punctul fosilifer de la Suslănești, plus de Parcul National Piatra Craiului., precum și de stațiunile balneoclimaterice Bughea de Sus și statiunea balneoclimaterica din Campulung Muscel.
Zona susține turismul sportiv și de agrement, Municipiul Câmpulung și zona Muscel dispunând de o infrastructură sportivă destul de dezvoltată, favorizată de masivele muntoase și rezervațiile naturale, promovând importanța sporturilor în aer liber, precum ciclismul si traseele de drumeții. Din Câmpulung se poate ajunge pe trei masive muntoase: Iezer-Păpuşa, Piatra Craiului şi Leaota, prin trasee turistice cu diferite grade de dificultate, marcate corespunzător.
Câmpulung Muscel este localizat într-o zonă climatică favorabilă, deținând o diversitate de forme de relief, resurse culturale, istorice și religioase căreia orice iubitor de călătorie și de cunoaștere trebuie să îi afle istoria și obiceiurile transmise de-a lungul generațiilor. Numărul în creștere al turiștilor, conform INS, de la 5.292 în anul 2011, la 9.008 în 2015, și la 11.155 în 2016 identifică un potențial pentru ca zona să se dezvolte într-o destinație competitivă pentru mari orașe turistice din România, prin prisma patrimoniului pe care îl posedă.
Credit foto: Mihail Oprescu
Surse:
- A Routledge freebook, 2013, n.d. Health & Wellness Tourism a focus on the global spa experience. [online] Available at: https://www.routledge.com/rsc/downloads/Health_Wellness_Tourism_FB_final.pdf
- Strategia de Dezvoltare Locala a Municipiului Campulung 2017-2022 -Anexa 1.
- Master Planul pentru Dezvoltarea Turismului National 2007-2026, -E. Viziune, Obiective si Tinte
- OPIS- Strategia de Dezvoltare Locală a Asociației Grupul de Acțiune Câmpulung Muscel
- Turismul rural românesc în contextul dezvoltării durabile actualitate şi perspective–Identificarea oportunitałilor de dezvoltare a turismului rural in zona muscel, VOLUMUL XVI, TEHNOPRESS – IAŞI 2009, Cezarina Adina TOFAN
- Jean – Pierre Deconchy, Credinţe şi ideologii, Editura Polirom, Bucureşti, 2010, p. 10.
- Dumitru Pop, op. cit., p. 16.
Comentarii
Comentariile sunt inchise.