Despre IJRT
International Journal of Responsible Tourism este o publicație ce își propune ca prin lucrările cu o puternică notă științifică, să contribuie la o mai bună înțelegere a conceptului de turism responsabil în mediile promotorilor în turism, dar și a implicațiilor ce rezultă din urmarea principiilor acestei abordări pentru societatea românească.
IJRT se va alcătui din lucrări științifice înscrise în programul Forumului Național pentru Turismul Responsabil, lucrări care au trecut de etapa de peer-review și au fost supuse dezbaterii în cadrul forumului, rezultatul final fiind tratarea acestora ca documente științifice de mare însemnatate pentru întelegerea și dezvoltarea domeniului de turism responsabil.
IJRT va fi un jurnal de referință pentru domeniul turismului responsabil, de altfel prima inițiativă de acest fel în România, publicată exclusiv online și semestrial de către Fundația Amfiteatru. Jurnalul va cuprinde însemnari cu valoare aplicativă despre ceea ce înseamnă turismul responsabil și va oferi modalități de amplificare a potențialului turistic prin menținerea identității sociale și culturale, a mediului natural și antropic, elemente încadrate în turismul responsabil căruia i se adaugă și o educație corespunzătoare în domeniu.
Comunități, ecologie, durabilitate și ...premii
Interesul și eforturile pe care le constatăm în societate pentru dezvoltarea de zone verzi curate, de spații în ca ...
Ammouliani – iubire, mister, istorie, spiritualitate, farmec
Cu ceva vreme în urmă, am întâlnit niște greci frumoși la suflet, cu foc în priviri, pasiune în povestiri și c ...
Herculane Project
“Multe lucruri ne leagă de Băi, dar cel mai mult ne leagă amintirea că odată aceste locuri ne vindecau.Project H ...
Rășinari în lista celor mai bune destinații rurale din lume
Rășinari a trecut de la a fi desemnat în anul 2012 unul dintre „Cele mai frumoase sate din Româniaˮ în Ghidul o ...
Destinația Ecoturistică Colinele Transilvaniei
Datorită bunelor practici, zona delimitată geografic de râurile Târnava Mare, Olt și bazinul Hârtibaciu, aflată ...
Conferința Future of Tourism - Acțiune colectivă, colaborare pentru viitorul turismului
“Când vorbim despre turism, climă sau alte probleme pământești, vorbim despre locuri și despre oamenii care le ...
Destinația turistică Câmpulung Muscel, atractivitate și potențial de dezvoltare
Conform cercetărilor existente asupra motivațiilor de călătorie ale turiștilor, vizitatorii caută în primul rân ...
Orientările OMT pentru consolidarea instituțională a Organizațiilor de Management al Destinațiilor (OMD)
În contextul schimbărilor și implicit al provocărilor din turism din ultimii ani, s-a recunoscut necesitatea unui m ...
3 ani statistici pentru zona Mangalia și stațiunile din sudul litoralului
La nivelul anului 2018, municipiul Mangalia a înregistrat 24.819 sosiri, din care 23.611 ale rezidenților în Români ...
Observator Turistic - raportul pentru anul 2021
Raportul Observatorului Turistic pe luna ianuarie conține o selecție a celor mai importante știri, evenimente, anali ...