Ziua Lacului Vidra
Sâmbătă, 30 iunie, a avut loc pentru prima dată, festivalul „Ziua Lacului Vidra” în staţiunea Vidra-Vâlcea, eveniment organizat de Asociaţia Eco-Natura, printr-un program finanţat Regio-POR 2007-2013.
Acest festival a încearcat să pună în evidenţă valoarea ecosistemelor sale şi să promoveze potenţialul turistic al regiunii, determinat de elementele cadrului natural, care, prin îmbinarea lor, dau o mare varietate şi originalitate peisajului, încercând astfel să atragă un număr semnificativ de turişti într-o zonă încă neexploatată la adevărata ei capacitate.
Bazat pe originalitatea cadrului natural, Lacul Vidra a stâns un număr considerabil de turişti care au compensat dificultăţile generate de traseele montane cu impresionantul potenţial peisagistic.
Evenimentul a început la ora 11:00 şi l-a avut ca moderator pe Bogdan Nicolai – realizatorul matinalului Alarma de la Pro FM care a însufleţit atmosfera datorită pasiunii pe care o are pentru turism şi pentru realizarea drumeţiilor în astfel de zone.
Festivalul a debutat cu discursul primarului localităţii Voineasa, Gheorghe Stanciu care a fost foarte mulţumit de implicarea comunităţii locale, a turiştilor şi a invitaţiilor din cadrul acestui eveniment, motiv pentru care a precizat că va încerca prin diverse acţiuni să promoveze potenţialul turistic al zonei şi să-i implice tot mai puternic pe locuitorii regiunii în activitatea turistică.
Evenimentul a fost continuat de un program artistic constituit din dansuri populare şi tradiţii care aparţin zonei din Munţii Lotrului şi un program cu muzică populară oferit de elevii Grupul Şcolar „Matei Basarab” . Deoarece cadrul natural este completat cu o succesiune de obiective cultural-istorice, un rol imporatnt în cadrul evenimentului l-a avut prezentarea istoriei locurilor, moment care a făcut trecerea spre o nouă serie de dansuri, jocuri populare şi obiceiuri de la poalele Munţilor Lotrului.
Spre final, în agenda festivalului au încântat publicul prezent formaţii consacrate precum „Direcţia 5″ şi „Compact”.
Festivalul s-a încheiat la ora 19.00 şi s-a dovedit a fi un punct de reper pentru organizarea, dezvoltarea şi promovarea turismului în zonă.
Pentru dezvoltarea turismului în zonă este necesară implicarea autorităţilor şi a comunităţilor locale în acest sector prin sprijinirea unor astfel de evenimente dar şi prin sprijinirea grupurilor de iniţiativă care încearcă să promoveze oferta turistică locală, conservarea mediului şi a bunurilor culturale.
Comentarii
Niciun comentariu.