Observator Turistic – raportul pentru anul 2021
Raportul Observatorului Turistic pe luna ianuarie conține o selecție a celor mai importante știri, evenimente, analize și statistici turistice din anul 2021. Intrat și el de circa doi ani în caruselul restricțiilor impuse de pandemie, domeniul ospitalității a dat recent câteva semne de redresare, dintre care, cel puțin câteva, merită subliniate. Totodată, s-au conturat mai limpede anumite tendințe, precum accentul pe turismul local—și în special rural—ca alternativă la călătoriile în afară. Din perspectiva turismului național, România s-a situat aproape de nivelurile din 2019, ceea ce înseamnă că scăderea dramatică a călătoriilor internaționale nu a avut un impact major în acest domeniu.
Potrivit UNWTO, ospitalitatea internațională a stat în 2021 sub semnul unei redresări economice lente (4%), fapt care i-a determinat pe specialiștii și profesioniștii domeniului să anticipeze o revenire completă a industriei abia în 2024. Evidențiată și de actualul Raport, una din principalele concluzii ale anului 2021 a fost schimbarea preferințelor consumatorilor de turism dinspre centrele urbane către cele rurale. În acest sens, este de așteptat ca turismul intern să ducă greul redresării României și în perioada care urmează. Pentru comunitățile din țară, însă, turismul poate deveni cu adevărat o sursă de bunăstare și dezvoltare locală. În spiritul noilor tendințe din industria ospitalității, Raportul Observatorului Turistic oferă și câteva exemple concludente de afaceri turistice locale care au reușit să se reinventeze și să prospere în pofida unui context global instabil.
Raportul poate fi citit integral aici.
Comentarii
Comentariile sunt inchise.