Se da startul la inscrieri pentru cea de-a XVII-a editie a Salonului National de Fotografie Turistica!
Revista Vacante&Calatorii anunta lansarea celei de-a XVII-a editii a Salonului National de Fotografie Turistica, concurs – expozitie de fotografie realizat impreuna cu Fundatia Amfiteatru si sustinuta de Agentia Romana de Turism si Evenimente.
Expozitia celei de XVII-a editii va avea loc in perioada 18 – 27 iulie 2013, la Clubul Taranului din cadrul Muzeului National al Taranului Roman, iar tema se adreseaza celor care, prin fotografie, reusesc sa contribuie la descoperirea identitatii turistice nationale, prin promovarea si valorificarea potentialului comunitatilor locale, abordare specifica turismului responsabil si considerata potrivita si oportuna unei dezvoltari turistice de perspectiva.
Pentru prima data, evenimentul aduce in atentia participantilor si necesitatea de a actiona, de a lua atitudine in fata elementelor negative care influenteaza activitatea turistica prin intermediul unei noi sectiuni de concurs – “Semnal de alarma”.
Inscrierea fotografiilor in concurs se face in perioada 17 mai – 27 iunie 2013, prin simpla creare a unui cont pe site si completarea formularului pentru participanti.
Pentru mai multe detalii legate de editia cu numarul XVII a Salonului National de Fotografie Turistica, dar si informatii despre modalitatea de inscriere le gasiti aici.
Puteti vizita si pagina de Facebook a revistei Vacante&Calatorii accesand http://www.facebook.com/vacantesicalatorii.
Un eveniment organizat sub egida Programul “Amfiteatrul pentru turismul responsabil”.
Comentarii
Niciun comentariu.